Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat
Șerban Nicolae
Discurs
## Vă mulțumesc.
Eu vreau să încep cu _mea culpa_ .
Probabil că atmosfera de summit, care m-a sensibilizat în mod deosebit, m-a făcut să citesc doar raportul inițial al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, și nu și pe cel suplimentar.
Într-adevăr, așa cum ați spun dumneavoastră, doamnă președinte de ședință, în data de 18 martie anul curent, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a luat în dezbatere acest proiect, în urma solicitării plenului, ca reexaminare, și a hotărât să întocmească un raport de admitere cu amendamentul de care s-a făcut deja vorbire, propus de domnul senator Gavrilă Vasilescu și adoptat de comisie cu majoritate de voturi, nu cu unanimitate.
Aș vrea să fac însă o precizare și în numele comisiei, pentru că acest lucru a apărut în dezbaterile noastre.
Această ordonanță este dată în anul 2007. Suntem în luna aprilie 2008. În mod normal, în patru luni de zile ar fi trebuit să avem o primă estimare asupra efectelor pe care această ordonanță le-a produs în viața societății românești. Cum s-a reflectat ea, pentru că ordonanța a intrat în vigoare și se aplică în materia executărilor silite în ceea ce privește cuantumurile creanțelor și onorariilor pe care executorii le-au introdus deja în procesul lor de activitate?
Dacă până la reuniunea comisiei vom avea și o astfel de situație, vom avea o imagine mult mai corectă asupra impactului pe care actul normativ l-a avut în societate și vom vedea dacă acest act normativ, reclamat cu insistență, așa cum a arătat și domnul Frunda, de societate, și-a produs efectele, în sensul că a asigurat pentru cetățenii români cu venituri mai reduse un acces egal la justiție, pentru că nu au fost obligați de o practică oarecum arbitrară, neconcurențială a executorilor judecătorești să plătească sume foarte mari pentru a-și obține executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțe.
În ceea ce privește însă propunerea, bineînțeles că plenul este suveran și va decide. Comisia se va supune hotărârii plenului.
Vă mulțumesc.
Doamna secretar de stat, rugămintea mea este ca mâine să prezentați comisiei, la ora 15.00, când vom pune pe rol această ordonanță, solicitările colegului nostru.
La punctul 6 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 71 al Ordonanței de urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, Legea protecției mediului, cu modificările și completările ulterioare.
Domnul președinte al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este prezent.
Inițiator, domnul senator Marinescu.
Vă rog, microfonul 6.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .