Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Victor Socaciu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Sigur, Grupul parlamentar al PSD aflat în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a votat, alături de toți ceilalți membri ai comisiei, a votat, a avizat, deci, favorabil acest proiect de lege.
Aș avea însă de făcut doar o paranteză și, poate, de conexat ceea ce semnifică acest proiect de lege cu informația care a apărut ieri, pe toate televiziunile de știri, conform căreia se alocă din bugetul de rezervă al Guvernului suma de 2,3 milioane de euro pentru acordarea de distincții și diplome către bugetul prezidențial. Se făcea și un calcul, în jur de 35 de mii de distincții pe care domnul președinte să le acorde până la sfârșitul mandatului.
Dar cred că mai degrabă este vorba de o acțiune electorală care pune, de altfel, multe semne de întrebare legate de neutralitatea pe care, conform Constituției, președintele ar trebui s-o aibă în raport cu partidele politice și cu alegerile din România.
Dar ideea de a premia – și mă reîntorc în acest moment la acest proiect legislativ – oamenii merituoși este una salutară și o susține întreg Grupul PSD.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.