Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2023
procedural · respins
Monica-Cristina Anisie
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimată doamnă ministru, Dragi colegi din Ministerul Educației, Stimate colege și colegi senatori,
Ca președinte al Comisiei pentru învățământ din Senatul României, ca fost ministru al educației și cercetării, ca profesor, ca membru al Partidului Național Liberal, îmi revin responsabilitatea și onoarea de a fi la tribuna Senatului României în prezența ministrului educației în ziua în care Senatul, ca for decizional, votează proiectele legilor învățământului* preuniversitar și învățământului superior.
Este cel mai amplu demers de reașezare a sistemului educațional românesc din ultimii 12 ani și, probabil, cel care va schimba mentalități, care va adapta educația la realitățile actuale. Și, da, stimate domnule senator, aceste legi este despre viitor, despre un viitor mai bun, pe care cu toții ni-l dorim.
Vă asigur, stimați colegi, că toate amendamentele pe care Comisia pentru învățământ din Senat le-a adoptat au fost centrate pe nevoile și interesele beneficiarilor acestor legi*.
Stimați colegi, avem în dezbatere în plen o lege a învățământului care are o componentă majoră de organizare a procesului în beneficiul elevilor și profesorilor, deopotrivă.