Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2021
other · adoptat tacit
Maricel Popa
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Am să spun cu fiecare ocazie: comunitățile locale din România au nevoie de investiții majore. Dacă vrem să avem condiții europene de trai, dacă vrem ca românii să se întoarcă acasă, dacă vrem să dezvoltăm România, trebuie să investim. Noi, social-democrații, am înțeles acest lucru, de aceea Programul național de dezvoltare locală a fost un succes.
La nivelul județului Iași, prin PNDL au primit fonduri de dezvoltare toate comunele, indiferent de culoarea politică a primarului. Toți românii au nevoie de alimentare cu apă, canalizare, rețele de gaz, drumuri asfaltate, școli și grădinițe, nu doar cei care locuiesc în comunitățile conduse de un primar sau altul.* Vă somez, în numele primarilor socialdemocrați ieșeni, să nu politizați și alocarea acestor fonduri publice.* Următorul guvern, cel care va implementa acest program de investiții, să nu facă la fel ca *