Titus Corlățean

Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,

Dacă îmi veți permite, voi cumula acest punct și punctul care urmează, pentru că, de fapt, sunt împreună: ratificarea Protocolului nr. 16 și, respectiv, măsurile necesare de implementare, care să pregătească, să permită punerea în aplicare a Protocolului nr. 16.

Pe scurt, istoria este următoarea: sistemul de protecție consacrat de Convenția europeană a drepturilor omului și, respectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sistemul european de la Strasbourg, a cunoscut de-a lungul timpului o serie de modificări, protocoale de amendament sau protocoale

adiționale, care au adăugat, au modificat drepturi noi, substanțiale, fundamentale, drepturi procesuale sau au încercat să facă sistemul mai eficient. De ce? Pentru că, simplificând dezbaterea, mai ales după căderea comunismului, în principal din statele foste comuniste a venit la un anumit moment o avalanșă de plângeri, zeci de mii, sute de mii de plângeri, care practic au sufocat sistemul de protecție de la Strasbourg și cel al Curții Europene a Drepturilor Omului. Adăugați însă și plângeri din vechile state cu mai mare vechime democratică, pentru că și acolo au fost și sunt încă probleme, unele sistemice, foarte complicate. Și-atunci Protocolul nr. 16 este, pe scurt, cel care a apărut după o mare conferință europeană, de la Brighton, în 2012, în ideea de a oferi celor mai înalte jurisdicții naționale – și în general ne referim la curți supreme, Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul României, și, respectiv, curți constituționale – posibilitatea de a solicita avize consultative*, interpretative din partea Curții Europene atunci când au de judecat pe fond teme delicate, importante și care pot crea jurisprudență în plan național într-un anumit sens sau în celălalt. Deci este un lucru foarte bun și