Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Stelică Iacob-Strugaru
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică se numește „Unirea Basarabiei cu România – semnificații istorice”.
La mulți ani, frați români!
Vă întrebați probabil de ce „La mulți ani!ˮ astăzi, stimați colegi? Pentru că puțini dintre noi își mai aduc aminte astăzi că la 27 martie 1918 frații noștri, românii de peste Prut, se întorceau acolo unde le era locul, în sânul României Mari. Pentru că doar pentru două decenii „pohta” lui Mihai Viteazul, aceea de a vedea românii de pretutindeni la un loc, a fost realizată vremelnic.
Participarea României la Primul Război Mondial, între anii 1916–1918, alături de marile puteri democratice euroatlantice Franța, Marea Britanie, SUA, a urmărit înfăptuirea unui deziderat major al națiunii române: unirea provinciilor istorice românești, aflate sub ocupație străină, cu patria-mamă.
Obstacolele majore care stăteau în calea idealului unității naționale a României au fost, în acei ani, cele două imperii multinaționale autocrate, Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar. Anii războiului nostru de întregire națională au dovedit puterea de luptă, precum și capacitatea de jertfă a poporului nostru, probate din plin în mari și eroice bătălii, dintre care amintim pe cele de la Oituz, Neajlov, Mărăști, Mărășești etc. Marile victorii ale Armatei Române din vara anului 1917, urmate de prăbușirea Imperiului Rus, ca urmare a loviturii de stat bolșevice de la 7 noiembrie același an, au făcut posibilă înfăptuirea idealului unității naționale a României.
Prima provincie istorică românească care se va uni cu România, aflată sub ocupație rusească de la 1812, a fost Basarabia. În toamna anului 1917 Basarabia se desprinde de Rusia, își proclamă o statalitate proprie, autonomă, la 24 ianuarie 1918 devine independentă, pentru ca, la 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău, în baza dreptului istoric și a principiului etern al autodeterminării națiunilor, să hotărască unirea Basarabiei cu România. Se lichida, astfel, o nedreptate istorică, veche de peste un secol. Din păcate, apartenența Basarabiei la România va fi de scurtă durată, doar 22 de ani, deoarece, așa cum se știe, Imperiul sovietic, prin forță, o va smulge României în vara anului 1940.
După unirea Basarabiei cu Țara, spre sfârșitul anului 1918, precum și după înfrângerea și dezintegrarea AustroUngariei, se vor uni cu România Bucovina și Transilvania, încheindu-se, pe această cale, unirea tuturor românilor într-un singur stat, eveniment ce reprezintă momentul astral al istoriei noastre naționale.
Unirea cea Mare a neamului românesc din anul 1918 o datorăm luptei și jertfei celor peste 800.000 de fii ai neamului românesc (morți, răniți, dispăruți), la care adaug fapta unor oameni politici ce au dovedit maximă responsabilitate față de împlinirea idealului național: Ion Inculeț, Iancu Flondor, Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu etc.