Ovidiu Teodor Crețu

Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,

Pădurile grănicerești nu au fost menționate și nu au făcut obiectul retrocedării în Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 169/1997. Pentru prima dată apare o reglementare referitoare la aceste păduri în Legea nr. 1/2000, în care se prevede retrocedarea în întregime a fostelor proprietăți grănicerești.

În anul 2001, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102, se consfințește, practic, din nou. Abia în 17 iunie 2002, când ordonanța ajunge să fie discutată în Parlament și se adoptă Legea nr. 400/2002 pentru aprobarea ordonanței de urgență, în textul legii apare o modificare, un paragraf nou, care, de fapt, împarte proprietatea între moștenitorul de drept, comuna grănicerească, și comuna administrativă pe raza căreia se află pădurea grănicerească.

Vreau să vă spun că de la apariția Legii nr. 18/1991, reprezentanții comunelor grănicerești au făcut presiuni și au pregătit documente pentru a le reprimi, astfel că în 2000, când a apărut legea, marea majoritate a proprietăților grănicerești au fost reconstituite și retrocedate moștenitorilor. În 2002 au rămas extrem de puține. Eu știu un singur caz, în județul Bistrița-Năsăud. Comunei Monor i-au mai rămas 500 de hectare de pădure în județul Suceava, pe care, în baza Legii nr. 400/2002, trebuie să le împartă. Eu cred că se face o nedreptate prin această lege de aprobare a ordonanței, mai ales că aproape toate celelalte comune grănicerești și-au primit averea integral și, de aceea, am venit cu această propunere de modificare a Legii nr. 400/2002, astfel încât și cei care nu și-au primit în întregime suprafața de pădure să o primească. Acesta este, de fapt, scopul inițiativei legislative.