Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2025
Informare · Trimis la votul final
Dragoș-Florin Coman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Se pare că totuși această lege este despre construcție; nu este despre austeritate și nici despre măsuri care mai mult sufocă cetățenii12 decât îi sprijină.
Iată că și un ceas stricat arată ora corectă de două ori pe
zi.
Astăzi avem spre dezbatere o inițiativă care, culmea ironiei, e mai utilă decât toate pachetele de tăieri.
Proiectul de lege privind modificarea Legii exproprierii vine, în sfârșit, cu o direcție bună: accelerarea investițiilor în infrastructura de transport și eliminarea blocajelor birocratice*, care ne-au costat deja mult prea mult.
Este o inițiativă care, dacă se aplică așa cum este gândită, poate să scoată România din hățișul întârzierilor, al pierderii fondurilor europene și al șantierelor veșnic amânate.