Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2018
Declarații politice · retras
Daniel Olteanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Suntem cu toții de acord că este nevoie de mai mulți bani la buget, dar atrag atenția că nu se va obține asta prin sufocarea întreprinzătorilor cu controale și sancțiuni. În locul stimulării conformării voluntare, pe finalul anului trecut s-a decis premierea angajaților ANAF cu 15% din sumele încasate ca urmare a unor acțiuni de forță. Mai precis, e vorba de o parte din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, care au la bază sesizări ale ANAF, rămase definitive în sistemul căilor de atac. Sunt patru categorii de sume, nu le detaliez, pentru că nu e timp, ele se află în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116 din 2017 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea Legii nr. 263 din 2010, publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2017.
Vreau să vă spun că, dacă ar fi existat în 2017, aceste premieri ar fi fost de aproximativ 40 de milioane de euro, iar pe ultimii trei ani s-ar fi ridicat la peste 166 de milioane de euro, și asta conform unui răspuns oficial pe care l-am primit chiar de la ANAF.
Foarte grav mi se pare faptul că, pentru una din categoriile care ar urma să facă obiectul premierilor, nici măcar ANAF nu știe câți bani a adus aceasta bugetului de stat. Și mă refer aici la „sumele confiscate prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală care au la bază sesizări ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, stinse prin încasare, valorificare sau executare silită”. Deci fond de premiere de 15% dintr-o sumă pe care nu o cunoaștem.
Am deja pe birou un memoriu al unor angajați dintr-o altă instituție de control care cer, pe scurt, tratament similar. Vreau să vă gândiți foarte serios ce s-ar întâmpla în momentul în care angajații din Poliție, ITM, Casa de Asigurări, Garda de Mediu, Protecția Consumatorilor, DSV, DSP și așa mai departe vor solicita să fie premiați, pe același model, cu un procent din sumele recuperate.
Pot fi de acord cu stimulente date tuturor acestor angajați din instituțiile de control în momentul în care aduc încasări suplimentare la buget, ca urmare a conformării voluntare, nu a amenzilor. Nu acesta este obiectivul unui stat, să trimită zeci de controale, anual, unui întreprinzător, ci să-l sprijine pe acel întreprinzător în desfășurarea activității. ANAF nu există, în primul rând, pentru a da amenzi, ci pentru a simplifica
procesul de colectare a taxelor și impozitelor, pentru a crește conformarea voluntară.
Cunosc o situație în care un contribuabil a câștigat un proces cu ANAF pentru o sumă de câteva sute de lei, iar ANAF i-a transmis că nu-i va restitui nimic, pentru că a contestat doar modalitatea de executare. Evident, acest contribuabil a abandonat lupta, iar pentru greșeala ANAF nu va răspunde nimeni. Ce facem, ne jucăm de-a șoarecele și pisica cu contribuabilii, speculând orice pentru a le mai da o amendă, pentru a le mai pune o poprire, pentru a ne face fondul de premiere de 15%?