Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Laura Georgescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Tema declarației mele: „Începutul anului școlar – emoții, speranțe, așteptări, certitudini”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Începutul anului școlar vine, ca de fiecare dată, cu emoțiile elevilor și ale cadrelor didactice, cu speranțele părinților și cu așteptările societății. Anul acesta începe cu sute de unități școlare renovate, reabilitate cu fonduri guvernamentale sau cu fonduri europene, dotate cu mobilier nou și cu echipamente performante, începe cu dascăli inimoși, bine pregătiți și, așa cum era firesc, mai bine recompensați pentru munca lor.
Învățământul este domeniul care vizează întreaga societate, fie că vorbim de elevi, părinți și cadre didactice, fie că vorbim de agenți economici, autorități locale, unități de cercetare sau cultură și lista poate continua. Din acest motiv, toată societatea este interesată și, în egală măsură, influențată de rezultatele și progresele înregistrate de cei care se modelează și se formează pe băncile școlii, iar cei
care trudesc zilnic în școala românească pentru a modela minți, caractere, pentru a forma deprinderi, pentru a stimula setea de cunoaștere știu acest lucru foarte bine. Din acest motiv, eforturile cadrelor didactice și ale tuturor celor care contribuie la formarea elevilor sunt demne de recunoștința noastră. Din fericire pentru aceștia, începând cu anul 2016, în timpul guvernării Partidului Social Democrat, recunoștința nu s-a materializat doar prin vorbe goale12