Gheorghe David

Mulțumesc, doamna președinte.

Titlul declarației mele este următorul: „Probleme la căminele de bătrâni”.

În căminele de bătrâni din Timișoara și Jimbolia, pe care le-am vizitat de curând, își duc zilele pe care le mai au de trăit 87 și, respectiv, 92 de persoane. În afara acestora, locații similare mai există și la Ciacova, Comloșu Mare și Variaș, din același județ.

Fac precizarea că este vorba despre cămine de asistență socială, și nu de cămine spital cum ar fi cel din Gavojdia. De serviciile celor din prima categorie beneficiază persoanele care dintr-un motiv sau altul au ajuns la o vârstă când fie că nu au urmași, fie, chiar dacă-i au, aceștia nu au posibilitatea, ori pur și simplu refuză să-i îngrijească. Cea mai mare parte a celor aflați în această situație sunt pensionari, dar pensia lor este, cel mai adesea, de ordinul a 200-300 lei, bani care nu le-ar ajunge să plătească întreținerea locuinței, să cumpere de mâncare sau pentru acoperirea altor cheltuieli zilnice, ca să nu mai vorbim de medicamente.

Pentru acordarea asistenței necesare, ceea ce înseamnă un acoperiș deasupra capului, hrană, medicamente și alte facilități, numai în județul Timiș suma cu destinație socială alocată depășește 50% din bugetul județului. Precizez că este vorba de bani de care beneficiază toate instituțiile din rețeaua de asistență socială, de la copiii abandonați de părinți, până la bolnavii cronici fără niciun sprijin din alte surse. Mă voi referi, pe scurt, în continuare, doar la căminele de bătrâni, fiind convins că aspectele asupra cărora vă voi reține atenția sunt relativ similare la nivelul întregii țări.

Căminul din Timișoara, care din primăvară nu mai are personalitate juridică, cheltuiește lunar pentru întreținere între 1.000 și 1.200 lei. La această sumă, din primăvara acestui an, Consiliul Județean Timiș contribuie cu 424 lei pe persoană, diferența este acoperită de stat prin Direcția de asistență socială. Din pensia pe care o are, cel asistat plătește până la 60%, dar suma reținută nu poate depăși cei 424 lei. Sunt situații, și nu puține, când pensia asistatului este cu mult sub salariul mediu pe economie, de pildă, 200 lei, ceea ce înseamnă că cei 120 lei plătiți de el reprezintă abia o treime din plafonul amintit. Dar nici urmașii, la rândul lor bătrâni sau cu venituri mici, nu au de unde, deficitul este dizolvat în totalul cheltuielilor. Soluția ar putea fi introducerea în actul normativ H.G. nr. 539/2005 a unor prevederi exprese prin care să fie soluționate situațiile de acest gen.

În ceea ce privește schema personalului angajat, propunem reanalizarea actualului act normativ în așa fel încât în schemă să fie inclus un număr corespunzător de persoane calificate ca infirmiere.

Printre cei asistați în rețeaua unor astfel de cămine se află bătrâni care din cauza vârstei și a bolilor asociate acesteia, reumatisme, boli de inimă etc., abia de se pot mișca, având nevoie de asistență 24 de ore din 24. Într-o astfel de situație numai în cele două cămine amintite mai sus se află circa o treime dintre bătrâni. Or, în momentul de față, pe timpul nopții cei în cauză nu au cui cere sprijinul de care au nevoie, fiindcă, potrivit schemei, postul de infirmier este prevăzut doar în tura de dimineață și, prin rotație, după-amiază.