Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Un scurt drept la replică.
Probabil că facem parte din generații și, cu siguranță, din generații diferite ca juriști. Eu, unul, sunt obligat să mă uit cu extrem de mare atenție, în permanență, nu doar la dreptul intern, ci și la ce se întâmplă în plan european în materie de reglementare europeană.
Prima mea întrebare nu a fost întâmplătoare, îl asigur pe domnul senator Puiu Hașotti că știu foarte bine ce prevede actul normativ promovat de vechiul Guvern. În curs, sunt negocieri între Uniunea Europeană, Comisia Europeană și Statele Unite în materia protecției datelor cu caracter personal, legat de politica de vize. Există o evoluție cu privire la datele care se încorporează în cip, în dorința americană de a extinde aceste date.
Întrebarea mea era dacă actualul Guvern și-a modificat percepția și dacă mergem într-un curent care se manifestă, din păcate, la nivel european, de a extinde această bază de date cu caracter personal pe care o pune, până la urmă, la dispoziție într-un circuit foarte discret pe relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, nu doar cele două elemente din cip, dacă se intenționează, prin hotărâre de guvern, modificarea și extinderea acestei baze de date.
A doua întrebare, încă o dată o repet, și a fost a mai multor colegi: dacă acea cifră, acele numere din șirul de numere nu pot fi excluse pe cale de hotărâre de guvern, pe cale administrativă sau cum doriți dumneavoastră, pentru a termina această dezbatere internă extrem de sensibilă pentru largi categorii de cetățeni români.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.