Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2010
other · adoptat tacit
Aurelia Vasile
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Una peste alta, la acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105, cu amendamentele care au fost făcute de Curtea Constituțională, în condițiile în care știm noi că a fost declarată neconstituțională de mai multe ori, în speță, ar trebui să fim de acord. Dar, la o atentă citire și punere în practică a lucrurilor care sunt în această ordonanță, putem să spunem că actuala majoritate care guvernează țara, PDL, UDMR și Partidul „Oprea” nu doresc decât să-și așeze mai bine acoliții și portocaliii și alte culori pe funcțiile din administrația publică locală.
În condițiile în care cunoaștem că se discută, în urma Acordului cu Fondul Monetar Internațional, reducerea a încă, din ce se spune, 30 de mii de posturi până la sfârșitul anului, în expunerea de motive și în genul interpretării pe care Guvernul le aduce în fața Camerei Deputaților, nu înțelegem decât lipirea cu prenadez de scaune, cu concurs, fără concurs, cu îndeplinirea criteriilor sau neîndeplinirea criteriilor la cei care astăzi au reușit în administrația publică locală să facă praf bugetele, să direcționeze banii doar către firmele portocalii, în condițiile în care vă pot reda un singur lucru, spune Guvernul, limitarea concursurilor și o tematică pe care dânșii vor s-o aducă, iar pentru funcțiile de inspector școlar general, inspector general adjunct, director al Casei corpului didactic, se face prin ordin al ministrului educației, cercetării, inovării, în urma unui concurs organizat de o comisie ministerială, iar activitatea se desfășoară în baza unui contract de management educațional.
Se vorbește de descentralizare? Se spune că unul din punctele importante ale Programului de guvernare al Coaliției se numește descentralizarea? Se spune că dorim Legea învățământului și alte legi pentru că trebuie să facem descentralizarea? Așa se face descentralizarea. Totul la nivelul ministrului care să pună pe funcții și să câștige concursurile, indiferent de poziție. Că se numește inspector, că se numește înalt funcționar public, prefect, viceprefect sau simplu director, portar sau șofer, trebuie să aibă carnet portocaliu.
PSD+PC nu votează acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.