Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2008
procedural · respins
Dan Gabriel Popa
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Voi fi scurt.
Sigur, această propunere legislativă abordează un subiect important. Evident, nu este vorba în România chiar de o imagine absolut funebră, pe care o descrie aici domnul senator Funar. Nu este vorba chiar de un genocid alimentar, însă sunt ceva probleme privind mărfurile care ajung la vânzare. Cu toate acestea, noi nu vom vota pentru propunerea legislativă, cu toate că apreciem suficient de mult inclusiv amendamentele domnului senator Stan, pentru că, de fapt, noi considerăm că rolul cel mai important în alimentația oamenilor îl are Ministerul Sănătății Publice.
Guvernul ar trebui să se gândească foarte serios la acest lucru. Nu numai direcțiile sanitar-veterinare sau alte organisme se pot pronunța asupra alimentelor. După părerea noastră, este absolut obligatoriu ca Ministerul Sănătății, prin institutele de sănătate publică... Există și centre medicale privind bolile de nutriție și metabolism și o grămadă de astfel de instituții, unde lucrează foarte buni specialiști. Ei bine, cred că Guvernul trebuie să considere ca fiind o problemă serioasă și Ministerul Sănătății Publice să se implice mult mai mult în alimentația publică, pentru că, în ultimă instanță, alimentația poate duce la probleme de sănătate publică. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.