Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebarea mea este adresată domnului Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății.
Domnule ministru,
Mii de cetățeni români lucrează în țări din Africa, Asia de Sud și America de Sud, de unde se pot întoarce cu malarie, febră hemoragică, holeră, Ebola și alte boli tropicale.
În condițiile în care aceste persoane nu pot fi obligate să se vaccineze sau, odată ajunse în țările respective, să ia tratament profilactic, riscul de a ne confrunta cu o epidemie este foarte mare. Totodată, de cele mai multe ori, persoanele întoarse din aceste state nu se prezintă imediat la medic, existând riscul să infecteze tot mai mulți oameni cu care intră în contact.
În acest sens, vă întreb, domnule ministru, ce programe are în vedere ministerul pe care îl conduceți și dacă aveți în vedere înființarea în aeroporturi de cabinete medicale cu personal specializat în boli infecțioase și tropicale pentru a preveni apariția unor epidemii în România.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.