Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Valer Marian
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc.
Obiectul interpelării: Motivele nesoluționării memoriului petentei Țiproc Carmen Luminița, din Satu Mare.
În data de 1 septembrie 2010, petenta Țiproc Carmen Luminița, din Satu Mare, a înregistrat la Secretariatul Guvernului, Direcția relații publice, sub nr. 2.120, un memoriu prin care solicită sprijin pentru rezolvarea unei probleme existențiale.
Având o fetiță în vârstă de 8 ani (Rițiu Carla Daniela), diagnosticată cu autism infantil grav, și fiind divorțată, petenta Țiproc Carmen Luminița a fost nevoită să renunțe, începând cu data de 1 iulie 2010, la postul de economist la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare și să se angajeze ca asistent maternal pentru fiica sa, care urmează o școală de autism în localitatea Nyiregyhaza din Ungaria, situată la o distanță de 100 de kilometri de Satu Mare, aceasta fiind cea mai apropiată școală de acest gen.
Petenta și fiica sa locuiesc în Ungaria cu chirie, într-o cameră mică, pentru care achită suma de 500 lei lunar, singurele surse de venit ale celor două persoane sunt indemnizația de asistent maternal de 445 lei lunar (după diminuarea cu 15%) și alocația de stat pentru copil de 176 lei lunar. Din acești bani de-abia pot să acopere chiria, nemaiavând resurse pentru hrană și îmbrăcăminte.
Deși au trecut peste 3 luni de la înregistrarea memoriului, petenta nu a primit niciun răspuns.
În consecință, vă solicit, domnul prim-ministru, să-mi comunicați care sunt motivele pentru care Guvernul pe care îl conduceți nu a răspuns la memoriul petentei Țiproc Carmen Luminița, precum și dacă situația sa este rezolvabilă, având în vedere caracterul de stat social statuat de Constituție pentru România.
Oare chiar nu vă interesează deloc soarta oamenilor amărâți, a românilor mai loviți de soartă, domnule primministru?
Aștept răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.