Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2018
Declarații politice · retras
Constantin Codreanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, doamnă vicepreședinte. Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică de astăzi este o invitație. O invitație la un eveniment care va marca inevitabil acest an al Centenarului, în care marcăm cei 100 de ani de la Marea Unire.
Pe 25 martie 2018, la Chișinău, în capitala celui de-al doilea stat românesc, zeci de mii de persoane vor ieși în stradă. Vor ieși în stradă pentru a marca, pe de o parte, cei 100 de ani de la momentul istoric în care Sfatul Țării de la Chișinău a votat ca Basarabia să revină la patria-mamă, România, iar, pe de altă parte, să ceară reîntregirea. Să ceară un lucru absolut firesc, pentru că națiunea română rămâne în continuare singura care suportă și trăiește, din păcate, consecințele unui pact criminal semnat de Ribbentrop și Molotov.
Pe 25 martie îmi doresc ca reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului României și ai Președinției române să fie prezenți la acest eveniment, care, dincolo de orice, își dorește să dea semnale foarte clare către București, către Washington, către Bruxelles și chiar către Moscova că românii din Republica Moldova, românii din România, românii din diaspora își doresc reunirea.
De la această tribună, acum trei săptămâni, vă spuneam și salutam gestul curajos al aleșilor locali din Republica Moldova care au votat și au semnat declarații de reunire cu țara. Erau atunci 16. Astăzi, numărul acestor declarații a crescut la 112. Și numărul lor este în creștere continuă.
Dincolo de consiliile locale, de consiliile raionale sau de consiliile municipale, am ajuns să avem declarații de reunire inclusiv din partea uniunilor de creație, inclusiv din partea multor altor organizații profesionale, inclusiv din diaspora comună a celor două state românești, care susțin acest demers important, deși simbolic, de afirmare a unui obiectiv de țară.
Anul trecut, vă aduceți prea bine aminte, sper, că am votat în Parlamentul României ca ziua de 27 martie să fie declarată zi de sărbătoare națională pe teritoriul României. Nu am făcut-o dintr-un impuls festivist sau din dorința de a mai avea o sărbătoare națională. Nu. Era, bineînțeles,
o motivație foarte clară: ca națiunea română să conștientizeze importanța acestui act.
Tocmai de aceea este foarte important ca pe 25 martie, ziua în care inima românismului va bate la Chișinău, să fim prezenți în stradă, să fim prezenți în Piața Marii Adunări Naționale, pentru ca împreună să ne asumăm acest obiectiv de țară. Acest, de fapt, proiect de țară, care este al treilea proiect de țară al României, după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Și să continuăm ceea ce unii încearcă să facă pe palierul asociativ, să combinăm aceste eforturi și să ne asumăm acest obiectiv de țară.
Vă mulțumesc.
Deputat Constantin Codreanu, Circumscripția electorală nr. 43 diaspora, PMP.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .