Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2017
other
Șerban Nicolae
Discurs
## Mulțumesc.
## Doamnelor și domnilor colegi,
Ideea de a stimula participarea la traficul rutier a bicicliștilor, a tuturor celor care dețin mijloace de deplasare nepoluante și sănătoase este una bună. Din păcate, argumentele pe care se susține această propunere legislative nu o susțin, ci dimpotrivă. Spre exemplu, eu nu cred că există vreo persoană care spune: „Domn’le, aș fi vrut
să merg cu bicicleta, dar, când am văzut ce amenzi sunt pentru cei care încalcă legea, am renunțat.” Pentru că bănuiesc că nimeni nu-și propune să meargă cu bicicleta încălcând regulile de circulație.
Bineînțeles, cheia stă în educație. Am văzut foarte multe scene, s-au înmulțit, cel puțin în București, situațiile în care bicicliștii, crescuți ca număr în prezența în traficul rutier, folosesc – atunci când e cazul – trecerile de pietoni mergând pe bicicletă, trec pe trotuar atunci când le convine culoarea semaforului și trec pe carosabil atunci când le este favorabil, virează stânga/dreapta fără să semnalizeze, fără să se asigure și o seamă întreagă de alte gesturi care, în lipsa unei educații corecte și în lipsa unei pregătiri adecvate pentru a fi prezenți printre mașini, punându-și, în primul rând, viața lor în pericol, au înmulțit numărul accidentelor de care vorbea statistica Ministerului Afacerilor Interne.
De aceea, eu aș întreba inițiatorii dacă nu doresc să reanalizeze această propunere, pentru că eu susțin și argumentele doamnei senator Gorghiu – nu așa se rezolvă problema. Mi s-a părut că s-a sugerat – poate am înțeles eu greșit – că nu se dau acum amenzile acestea foarte mari, ci se dau doar avertismente, pentru că sunt amenzile foarte mari. Să înțeleg că ați dori amenzi mai mici, care să se dea?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.