Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2013
legislative transmission · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Aprobarea transmiterii la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată,
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Sigur, propunerea legislativă trebuie respinsă. Chiar autorul propunerii legislative este stângaci în a argumenta valoarea zilei de 9 mai. Dar, pentru a veni în întâmpinarea solicitării sau în completarea a ceea ce spunea doamna senator Anghel, lucrurile stau în felul următor. A fost un aranjament politic, pentru ca deputatul Nicolae Fleva, care apoi va face o disidență – drapelistă s-a numit –, să pună o întrebare în Camera Deputaților ministrului de externe, care, la vremea aceea, era Mihail Kogălniceanu. Și l-a întrebat deputatul Nicolae Fleva care este starea dintre Principatele Unite și Imperiul Otoman.
Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a spus: „Ce stare poate să existe între noi și Imperiul Otoman decât starea de război? Suntem o națiune independentă, suntem o națiune de sine stătătoare.”
Dar acesta era răspunsul la o întrebare, la o interpelare, în urma unui aranjament politic. E adevărat, în a doua zi, pe 10 mai, o delegație a Camerei Deputaților și Senatului se duce la Principele Carol și prezintă dezbaterea care a avut loc, iar Principele Carol, într-adevăr, pe 10 mai semnează documentul prin care România se află în stare de război și își proclamă independența.
Deci, într-adevăr, pe 10 mai noi trebuie să vedem, să reflectăm dacă nu cumva este nevoie să facem sărbătoare națională. Nu zi națională, sărbătoare națională.
Pe de altă parte, stimați colegi, aș ruga Guvernul să vină cu argumente mult mai serioase în ceea ce privește respingerea unei propuneri legislative. Chestiunea cu fondurile, cu banii nu stă deloc în picioare, dar deloc, pentru că nu este afectat bugetul național prin propunerea pe care o face colegul nostru deputat. Eventual, sunt afectate bugetele locale și nu stă România în loc de câteva manifestări culturale sau de depunerea unor coroane, sau cine știe ce alte manifestări, care, încă o dată, nu afectează bugetul național, ci doar bugetele locale.
În privința Societății Române de Radio și Societății Române de Televiziune, argumentul inițiatorilor sigur că nu stă în picioare, pentru că acestea, în situația în care 10 mai, și nu 9 mai, va deveni o sărbătoare națională, vor trebui, sigur, să reflecteze acest lucru prin emisiuni, așa cum prevede legea. Deci nu mai trebuie să mai spunem acest lucru.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot stabili și alte zile libere – spune Guvernul – și, încă o dată, ar fi mai bine să găsim argumente mai temeinice atunci când respingem propuneri ale parlamentarilor.
Mulțumesc. Doamnelor și domnilor... Domnul senator Pașcan.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.