Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Valentin Gigel Calcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 18–19
Discurs
## Mulțumesc mult, domnule președinte.
Am avut și noi la Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului aviz și bineînțeles că am susținut și am dat un aviz pozitiv. Intervenția mea, de altfel, se referă și la acest punct, dar și la următorul, pentru că, în principiu, este vorba despre același lucru, și anume transferul unor porțiuni de teren de la Academia de Științe Agricole către departament, către minister în vederea construcției de autostrăzi.
Ceea ce aș vrea eu să spun este că am avut de-a lungul timpului, cred, zeci de astfel de proiecte de lege și, din păcate, suprafața Academiei de Științe Agricole s-a diminuat extraordinar de mult. A ajuns la circa 20% din cât avea în momentul în care a fost înființată. De aceea, eu aș vrea să spun că poate este timpul ca la un moment dat să gândim altfel astfel de proiecte de lege, în sensul că, evident, avem nevoie de construcția unei autostrăzi și, evident, dacă această autostradă trece, știu eu, pe un teren privat, evident, avem o expropriere. O cumpărăm și ne rezolvăm problema. De ce nu am găsi soluții, astfel încât să nu vitregim Academia de Științe Agricole prin lipsa terenului, care, de fapt, înseamnă obiectul de activitate al Academiei, pentru că, fără el, nu poate să-și desfășoare activitatea. În acest sens, în momentul în care avem nevoie, pentru că trece pe acolo autostrada sau vrem neapărat să facem o lucrare publică, să găsim o soluție să compensăm prin teren într-o altă zonă, astfel încât Academia să-și păstreze suprafața de teren respectivă.
De aceea, eu aș vrea să se gândească pe viitor inițiatorul unui astfel de proiect și, probabil, și noi, senatorii, să gândim mai în amănunt când este vorba de Academia de Științe Agricole, pentru că e timpul să ne oprim din a diminua suprafața utilă a unei instituții atât de necesare pentru agricultură și pentru România.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.