Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Robert Nicolae Turcescu
Discurs
Bună ziua, dragi colegi!
Aș vrea să spun de la bun început că Grupul Partidului Mișcarea Populară va vota acest proiect de lege.
Dar și în Comisia pentru învățământ am discutat despre greaua misiune pe care o vor avea atât edilii, cât și directorii de școli în a asigura derularea acestui program, chiar și în faza lui pilot.
Încă mă întreb, în aceste școli, unde se va putea desfășura practic această inițiativă. Este vorba de locul propriu-zis.
În același timp, v-aș ruga să luăm de fiecare dată în calcul, atunci când propunem astfel de inițiative, inclusiv Guvernul, ce se mai întâmplă cu programul „Cornul și laptele”. Acum introducem masă caldă pentru elevi, dar cu toții știm că deja „Cornul și laptele” este un program care n-aș spune că nu mai este eficient, dar are mari probleme în a deveni cu adevărat un program care să fie realmente de succes.
Mulțumesc foarte mult.
Subliniez încă o dată că vom vota acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.