Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2011
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc.
Eu meditez, nu este o problemă, dar nouă ne figurează în regim de lege organică și în absența unui punct de vedere de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și a unui vot în plenul Senatului trebuie să operăm pe această premisă. Ca să fim puțin mai clari, există susținere pentru amendamentele respinse în plenul nostru de astăzi? Dacă da, putem să dăm un vot astăzi, dacă nu, va trebui ca proiectul de lege, inclusiv raportul cu amendamentele admise să fie dezbătute și votate luni, fiind vorba de o lege în regim organic.
Argumentul domnului senator Mustățea este pertinent, dar Consiliul Legislativ a reconfirmat caracterul organic al acestui proiect de lege. Deci cred că aici nu putem să derogăm de la ceea ce avem în față.
În aceste condiții, vă propun ca luni, în intervalul de timp dedicat votării legilor organice, să ne pronunțăm asupra acestui text.
La punctul 7 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului și pentru modificarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Domnule președinte Ghizdeanu, microfonul 8.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.