Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Gheorghe Marcu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Voi încerca să fiu cât mai succint în susținerea propunerii legislative.
Propunerea legislativă constă în completarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Practic, se introduc două alineate, ce elimină discriminarea și statuează principiul echității, în sensul ca toți cei care acced în magistratură să dea același tip de examen.
Practic, doresc ca să dea acea probă eliminatorie, urmând drumul Institutului Național de Magistratură.
Parcurgând fluxul legislativ al inițiativei mele legislative, am ajuns la niște constatări interesante.
Prima: inițiativa legislativă a primit aviz negativ în data de 15 iulie 2010 din partea Consiliului Superior al Magistraturii, argumentând existența excepției fără a urma drumul Institutului Național de Magistratură, din cauza considerentelor practice în care se menționează deficit de personal și cu obligația ca aceste persoane să nu se poată transfera, promova timp de trei ani de la numirea în funcție.
Practic, argumentul constă în art. 33 alin. (14).
Citesc alin. (14), care precizează: „Persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova în alte instanțe sau parchete timp de cel puțin trei ani de la numirea în funcție.”
Și acum, în data de 21 iunie 2010, deci cu trei săptămâni înainte, tot Consiliul Superior al Magistraturii dă o adresă către un alt coleg de-al nostru, nu-i menționez numele, în care dă aviz favorabil pentru eliminarea alin. (14).
Am la mine aceste adrese. Pe data de 15 iulie 2010, principalul argument al avizului negativ al inițiativei mele legislative constă în existența acestui alineat și, pe data de 21 iulie 2010, CSM-ul anulează acest alineat. Este o constatare și dumneavoastră vă puteți da seama cum sunt date aceste rezultate.
Aveți aici aceste două inițiative, domnule președinte.
Pe de altă parte, CSM-ul argumentează: „Concursul de admitere în magistratură este precedat de o probă eliminatorie.” Ar însemna, de fapt, o cheltuire de bani publici, examinând o persoană de două ori.
În opinia mea, este un argument subțire și vin și aici cu o probă, în sensul în care surse avizate din cadrul INM-ului au declarat că numărul cel mai mare de hotărâri judecătorești de calitate slabă din ultimii ani a fost generat, potrivit unui studiu, de cei intrați în magistratură prin acest gen de examene, fără a parcurge Institutul Național al Magistraturii.
Am primit aviz negativ de la Guvern. Guvernul motivează că persoanele cu cel puțin cinci ani vechime, care au dat examen și au ajuns procuror sau judecător, obligatoriu trebuie să urmeze, pe o perioadă de șase luni, un curs de formare profesională în cadrul INM-ului, ce va cuprinde, și aici fac precizarea, „elemente de drept comunitar”.