Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, domnului ministru Hunor Kelemen.
Domnule ministru,
Descoperirea câtorva zeci de schelete umane și a altor ruine în Piața Universității oferă posibilitatea unei renașteri a interesului pentru istoria și cultura românească veche. Prezența unui sit arheologic atât de aproape de treptele Universității ar putea fi exploatată atât din punct de vedere cultural, cât și din punct de vedere material.
Notorietatea pe care descoperirea o poate aduce, plasarea zonei sub protecție și amenajarea acesteia ca obiectiv istoric ar putea oferi o rampă de lansare pentru promovarea imaginii Bucureștiului și a României, în general. Ar fi deci posibilă o amenajare asemănătoare celor din
Centrul vechi al Bucureștiului, unde ruinele sunt acoperite cu plexiglas și sunt vizibile pentru vizitatori, fără ca lucrările desfășurate în zonă să fie afectate în mod semnificativ.
Totodată, aș dori să știu și dacă ministerul pe care îl conduceți ar lua în considerare folosirea noilor descoperiri ca punct de pornire pentru strategia locală și apoi națională, de promovare a trecutului nostru istoric.
Pot să citesc și a doua întrebare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.