Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2016
procedural · adoptat
Șerban Constantin Valeca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
S-a vorbit mai devreme de ceea ce prevede Legea proprietății intelectuale.
Eu sunt cel care am inițiat, în 2003, și prima noțiune de etică în cercetare am introdus-o în legea cercetării și în Statutul cercetătorilor în 2003. De atunci s-a introdus noțiunea de „etică”. Apoi s-a dezvoltat.
Ceea ce am spus eu, stimate coleg, este că trebuie să facem o reglementare unitară, s-o legăm de dreptul de proprietate intelectuală, așa cum e în Statele Unite, că, altfel, se ajunge la o sarabandă prin care să existe procese internaționale – trei cuvinte legate între ele, se face proces pentru drept de proprietate intelectuală sau pentru... Și, atunci, trebuie să reglementăm cumva. Eu asta am solicitat.
Bineînțeles că nu numai autorul, că autorul poate fi mort, ci o altă instituție sau..., în sfârșit, dar trebuie cumva reglementată, că, altfel, nu închidem această sarabandă și ne batem joc de învățământul universitar. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.