Gabriela Crețu

Mulțumesc, domnule președinte.

Permiteți-mi să fac un comentariu de natură mai generală, dat fiind că nu avem prea des ocazia să facem asemenea comentarii pe tema politicilor europene.

Uniunea Europeană a acționat timp de decenii în baza unor valori asumate înscrise în tratate, pacea și multilateralismul fiind definitorii pentru relațiile internaționale.

Odată cu triumful viziunii neoliberale, Uniunea a început să facă concesii de nepermis.

Asistăm, mai ales după criza economică, la o disjuncție între valorile declarate și interesele urmărite.

Recunoașterea de către o majoritate a statelor membre, fără România, a Declarației unilaterale de independență a Kosovo a fost momentul de inflexiune în acest plan. Declaram, în 17 februarie 2008, în Parlamentul European, de acea dată, că asistăm la sfârșitul ordinii juridice postbelice, pentru că nu există fapte sui-generis în istorie. Nimeni nu va putea împiedica alt stat să invoce acest precedent. Și nu l-a putut invoca... împiedica. Mă iertați!

Motivul revizuirii politicii de vecinătate este acela că, aparent, ea nu și-a atins obiectivele. Dacă scopul este cel declarat, crearea unui spațiu de stabilitate și bunăstare la granița Uniunii, atunci scăderea cu 17% a PIB-ului Ucrainei anul trecut, ca și conflictul sângeros din partea sa estică sunt ilustrarea unui eșec, cel al Parteneriatului Estic, explicabil, de altfel, atât prin deficiențele sale de concepție, cât mai ales prin cele de implementare. Dacă scopul însă a fost fragilizarea statelor din regiune pentru a le transforma în piețe libere pentru diverse interese economice, atunci e un succes glorios, dar nu pentru statele sau cetățenii europeni. Nu vă faceți iluzii! Asistăm la o luptă între corporații și state, care este pe cale de a fi câștigată de primele, prin reducerea statelor doar la funcțiile securitare și de control al populației. Uneori pare o luptă care se duce și între state și-i răscolită toată istoria și folosită ca armă de luptă. Se poate spune și așa. Dar e o luptă între statele total captive acestor interese și cele care vor să scape încă.

Unde se află România? Noi, din păcate, suntem, uneori, atât de pro unii și atât de anti alții, încât nu realizăm că avem orgolii și răbufnim uneori surprinzător, dar nu avem definite clar propriile noastre interese. Dacă le-am defini, am spune că susținem perspectiva europeană a Ucrainei, dacă ea va oferi garanții privind respectarea drepturilor minorităților și conservarea limbii și culturii românilor ucraineni, nu necondiționat, mai ales că știm bine că suntem în tabăra looserilor în ceea ce privește extinderea.

Ne-am ocupat mai mult să înțelegem ce cred și vor frații noștri moldoveni, nu să-i împărțim în buni și răi. Pe mai multe voci, unele dintre ele considerate autorizate, cântăm, de asemenea, prohodul Uniunii Europene. De ce? Maurul și-a făcut datoria și maurul trebuie să moară? Alianțele se pot schimba. Istoria noastră o dovedește cu prisosință în toate etapele ei. Geografia nu.