Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Întrebarea mea este adresată domnului Cseke Attila Zoltán, ministrul sănătății.
Domnule ministru,
Există în România persoane care, rămase fără loc de muncă de ceva timp, în aceste condiții de criză continuă, se trezesc și cu grave probleme de sănătate, astfel încât nu mai pot obține adeverințe medicale care să confirme că sunt apte de muncă.
În condițiile în care trimiterea dosarelor acestor pacienți către comisiile medicale, în vederea pensionării, trebuie să conțină dovada a trei internări în ultimii doi ani, aceste persoane întâmpină greutăți, deoarece, deși bolnave, nemaifiind asigurate, nu se mai pot interna și trebuie să suporte costul serviciilor medicale, și nici nu pot fi pensionate pe caz de boală, deoarece nu au toate actele necesare.
Vă întreb, domnule ministru, ce posibilități au persoanele aflate în situația descrisă mai sus, ținând cot de faptul că au cotizat ani de zile cu sume importante, iar acum nu pot avea parte nici de îngrijire medicală, nici de un minim venit pentru asigurarea acesteia.
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.