Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2011
Declarații politice · respins
Cristian Rădulescu
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## Stimați colegi,
Prin 1992 eram invitat în Danemarca pentru a participa, alături de colegi parlamentari danezi, la votul pentru Tratatul de la Maastricht, acela care a ieșit negativ doar cu câteva mii de voturi. Atunci, parlamentarii danezi vorbeau cu mult entuziasm despre o găselniță destul de recentă, parteneriatul public-privat, care era o noutate și pentru multe alte țări din Europa.
Mă bucur că nu e nevoie să reparcugem toată istoria, ci ardem etapele și, într-un interval destul de scurt, ajungem și noi, în România, să introducem principiile acestui parteneriat.
Mă mai bucură încă un fapt, acela că inițiativa legislativă este a unor colegi parlamentari, și nu este una dintre acele legi de două articole care modifică niște cuantumuri, niște perioade. De obicei, la aceasta se mărginește intervenția și
posibilitatea Legislativului, care brodează pe ceea ce a făcut Executivul, care are un aparat conceptual mult mai bine dezvoltat.
Este o lege foarte importantă și am toată aprecierea pentru colegii care au participat la această propunere legislativă, în special pentru domnul senator Fodoreanu.
Sigur că, fiind ceva nou și complex, trebuie ca, pe parcurs, să se muleze pe realitate, și atunci avem în față o propunere legislativă de modificare.
Celelalte chestiuni la care fac referire colegii, cum ar fi unele încercări de oprire, de frânare a acestei inițiative legislative, nu le cunosc și pe mine nu mă interesează.
Al treilea lucru care mă bucură este acela că, acolo unde Guvernul, prin diversele sale ministere, agenții, autorități, nu are o atitudine coerentă față de această inițiativă legislativă, în ceea ce ne privește pe noi, toate grupurile parlamentare, pe inițiatori, pe comisie și pe cei care și-au exprimat susținerea, măcar noi avem o atitudine coerentă.
Grupul parlamentar al PDL va susține inițiativa legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.