Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2010
procedural · retrimis
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
În primul rând, vreau să întreb dacă de la Banca Națională a României este cineva.
Da. Este foarte bine acest lucru.
Raportul la acest proiect de lege este întocmit de către Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. Este normal să fie comisia raportoare. Nu există comisie avizatoare, deși, în cuprinsul legii, o secțiune extrem de largă este dedicată modificărilor care acoperă zona de administrare specială și zona de insolvență a instituțiilor bancare. Dacă analizăm această secțiune, eu unul, ca jurist, constat niște lucruri cel puțin ciudate și nu cred că acestea au fost cuprinse în memorandumuri pe care România și le-a asumat sau încheiat cu Fondul Monetar Internațional. De exemplu: vedem la art. 240[5] faptul că, pentru exercitarea atribuțiilor administratorului special al unei instituții de credit, al unei bănci aflate în dificultate financiară, Banca Națională a României poate desemna una sau mai multe persoane fizice ori o persoană juridică, iar fondul de garantare a depozitului în sistemul bancar poate fi administrator special numai opțional, pentru că apare sintagma „poate”. Însă, dacă mergem mai departe, vom vedea că acest administrator special va putea să angajeze auditori, avocați, evaluatori, experți autorizați independenți, care însă, la art. 240 indice 6 alin. (2), vedem că nu răspund personal pentru prejudiciile cauzate de îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea atribuțiilor primite de la Banca Națională a României.
Păi, să ne înțelegem! Într-adevăr, se spune că nu răspund decât atunci când provoacă prejudicii cu rea-credință sau din neglijență gravă, însă când le provoacă din incompetență, este inadmisibil ca acest administrator special, care poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, și toți cei angajați de el, avocați, experți, auditori să nu răspundă pentru aceste prejudicii, mai ales dacă ne uităm la atribuțiile și la responsabilitățile pe care le are administratorul special.
Mergând mai departe, am văzut că începem deja să ieșim temeinic din sfera oricăror dispoziții în materie de justiție, pentru că la art. 240[22] văd pentru prima oară faptul că măsurile implementate în cursul administrării speciale nu pot fi suspendate sau desființate pe cale judecătorească, inclusiv în procedura falimentului instituțiilor de credit. Este pentru prima oară când văd că acte sau măsuri administrative nu se
pot desființa pe cale judecătorească. Este prima excepție care se face de la posibilitatea de control pe care o are justiția, judecătorul asupra unor acte sau măsuri care sunt luate în această fază a administrării speciale și mai târziu în faza în care se intră pe segmentul insolvenței instituțiilor de credit.
Eu vreau să vă spun că mi se pare o gravă eroare faptul că nu a trecut acest act normativ, cel puțin pentru aviz, și pe la Comisia juridică. Eu cred că nu ne dorim, și este bine că soliditatea sistemului bancar românesc ne ferește deocamdată de acea perioadă de acum zece, doisprezece, cincisprezece ani când ne confruntam cu falimentul unor bănci, însă a da posibilitatea unor persoane care administrează instituții de credit aflate în dificultate financiară să nu răspundă pentru prejudiciile pe care le cauzează atunci când sunt, pur și simplu, luate sub imperiul unor stări de incompetență sau să spui că sunt măsuri care se iau, care nu sunt supuse controlului instanței de judecată, al judecătorului, eu cred că este prea mult, și dacă – Doamne ferește! – vom ajunge într-o situație în care o instituție de credit să parcurgă o asemenea procedură și să se ia măsuri care să afecteze creditorii acelor instituții, deponenții, iar noi să nu le putem contesta în instanța de judecată, eu cred că este prea mult, iar din câte știu eu, nicăieri în Europa administratorul special și măsurile pe care acesta le ia nu sunt scoși în afara sferei de control a instanțelor de judecată. Instanța de judecată este cea suverană, care controlează absolut tot, pentru că ea aplică justiția într-o țară.