Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2019
Declarații politice · respins
Ioan Cristian Chirteș
Discurs
Domnule președinte al Senatului,
Domnule președinte al Parlamentului Macedoniei de Nord,
Vorbesc atât din punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, cât și în calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie dintre Parlamentul României și Parlamentul Macedoniei de Nord, și, pe această cale, transmit un salut, un salut de încredere pentru viitorii membri, să spunem, ai acestei alianțe militare deosebit de importante pentru tot ceea ce înseamnă securitatea politică și militară a acestei zone a Europei și a Balcanilor.
Și cred că și din punct de vedere parlamentar va trebui să intensificăm cooperarea între cele două parlamente. De altfel, am avut anul trecut o întâlnire cu domnul ambasador – pe care îl salut, aici de față – în care am stabilit, să spunem, în timp, modalitatea de cooperare și, iată, astăzi este un moment important în care, după această ședință solemnă, ședință de ratificare a acestui acord, vom discuta concret următorii pași pe care îi vom face din punctul de vedere al cooperării parlamentare.
Deci încă o dată vă salut și suntem cu toții, bineînțeles, pentru ratificarea acestui acord.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.