Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Titus Corlățean
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am ascultat cu mare atenție pledoaria, argumentele domnului senator Cseke Attila și mi se par pertinente, nevoile de dezvoltare locală implică astfel de măsuri și, dacă este de acord, am să traduc intervenția într-o întrebare adresată domnului secretar de stat Attila György: care sunt perspectivele de finalizare la nivelul Guvernului și de transmitere spre Parlament a acestui cod care a fost menționat? Pentru că timpul contează în discuția asta. Cu toții reprezentăm județe, comunități locale și știm cât de importante sunt resursele.
Noi susținem, pe fond, această inițiativă și înțeleg, ca jurist, că un cod este o operă de ansamblu, care trebuie să prezinte integrat mai multe măsuri, deci un set de măsuri. Acest tip de măsură propusă punctual prin proiectul de lege trebuie să se încadreze într-o operă coerentă. Deci sunt totuși argumente, dar întrebarea mea este: care este orizontul de timp? Dacă Guvernul are pregătit acest proiect de cod și îl poate prezenta Parlamentului rapid... Sau, dacă nu, să știm, că poate gândim altfel față de inițiativa pe care o dezbatem.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.