Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2017
other · adoptat tacit
Viorel Ilie
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
În cadrul Comisiei pentru afaceri europene am venit, împreună cu colega mea, doamna senator Siminica, cu un amendament: ca în cadrul procesului de implementare a programului, ministerul, prin oficiul teritorial, să poată utiliza atât mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate, cât și pe cel al decontării cererilor de plată, așa cum a fost el folosit și în procesul de absorbție a fondurilor europene pe programul anterior, 2007–2013.
Și, mai mult decât atât, având în vedere implementarea programelor anterioare cu privire la ajutorul _de minimis_ , din informațiile pe care le am, mulți nu au mai ajuns să-și primească banii sperați pe acest program național.
Grupul senatorilor ALDE susține acest proiect și va vota pentru.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.