Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Nicolae Vlad Popa
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Știți foarte bine care a fost poziția noastră, poziția mea în legătură cu această lege. Ceea ce a spus reprezentantul Guvernului, sigur, este o laudă, dar în popor se spune că: lauda de sine nu miroase deloc a bine, și faptul că se recunoaște aici că există o presiune din partea primarilor, care au susținut că ei trebuie să fie șefii, președinții acestor comisii de inventariere, mie mi se pare o soluție greșită.
O să vedeți dumneavoastră. Eu am o experiență în aplicarea legilor și știu cum reacționează cetățenii în momentul în care se fac astfel de schimbări, pentru că de la reprezentantul prefectului, al Guvernului, al statului ajungem la președinția făcută de primar.
Pe ce problemă? Pe problema inventarierii tuturor pășunilor, islazurilor, tuturor terenurilor publice și, mă rog, dacă există situații de altă proprietate, pe o listă care urmează, ulterior, să fie dată de la aceste licitații până la cumpărarea pe bază de puncte a acestor terenuri.
Eu vă spun ce o să se întâmple. Dumneavoastră... Și o spun acum, pentru că poate rămâne undeva, în Monitorul Oficial, în momentul în care cineva este interesat, în orice fel, iar primarul nu putem să nu recunoaștem că este interesat de modul în care se elaborează această listă, pentru că el reprezintă niște interese politice, reprezintă niște oameni care
l-au votat și poate pot să existe situații în care anumite terenuri să nu fie trecute sau să fie trecute în faza a doua, sau să fie omise și așa mai departe... Dânsul are o răspundere politică. Cel de la prefectură era funcționar. Acel om ar fi răspuns de îndată pentru vreo greșeală care se putea ivi în acea listă.
Vă pot spune de pe acum că, primul lucru care se va face, se vor „dosi” anumite terenuri unde respectiva persoană are interese directe. E păcat, pentru că ajungem să ne furăm căciula, ajungem la procese, ajungem din nou la situația în care am fost, cu mii, zeci de mii de plângeri, sesizați la CEDO și pentru care s-a făcut decizie-pilot.
Eu cred că formula inițială, chiar dacă nu era perfectă, era, oricum, mai aproape de ceea ce se întâmplă în realitate – crearea sau, mai bine zis, o listă..., aducerea unor documente pentru a face o listă corectă în legătură cu terenurile care pot să intre în domeniul respectiv.
Nu se explică altfel decizia aceasta de a da președinția primarilor, care, din punctul meu de vedere, pot avea interese diferite de cele ale reprezentantului prefecturii.
Cred că este o greșeală și o să se vadă în curând, în momentul în care o să înceapă contestațiile în legătură cu crearea acestor... sau cu modul în care se concep aceste liste de proprietăți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.