Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2015
procedural · respins
Octavian Motoc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să adaug și eu doar două elemente care vin în sprijinul a ceea ce colegul meu a spus mai înainte.
În primul rând, aș dori să menționez că oamenii aceștia, românii care se duc să înmatriculeze autoturisme, autovehicule în alte țări, nu o fac de plăcere, că nu e ușor să te duci să înmatriculezi în altă țară un autovehicul. O fac pentru că la noi condițiile sunt unele foarte grele, se plătește foarte mult pentru acel timbru de mediu. Oamenii aceștia sunt împinși să o facă, pentru că nu au resursele financiare necesare pentru acest lucru.
Un al doilea element. Se vorbește despre faptul că, în condițiile în care ești lovit de o astfel de mașină care ar fi, eventual, asigurată în afara țării, te vei lovi de probleme privind despăgubirile pe care trebuie să le primești, daunele pe care trebuie să le primești. Păi, scuzați-mă, a intrat acum
în faliment o mare companie de stat din România, care are vreo câteva sute de mii de beneficiari care sunt proprietari de autoturisme asigurați aici. Păi, nici ei nu vor primi în perioada următoare daune. Sunt situații oarecum similare.
Trebuie să ne gândim nu la înlăturarea efectelor, ci la înlăturarea cauzelor care generează această situație, ca românii să se ducă să înmatriculeze autovehicule în alte țări.
Trebuie să găsim acele soluții – și mă îndrept aici către cei care reprezintă Guvernul –, să mergem în direcția înlăturării unor bariere, diminuării unor costuri materiale, în așa fel încât oamenii să nu mai fie stimulați de alte țări să înmatriculeze autovehiculele acolo. Și, atunci, vom rezolva problema.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.