Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Alte intervenții dacă mai sunt? Nu.
Vot final.
10. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii; procedură de urgență.
Guvernul?
**Domnul Ilan Laufer –** _secretar de stat în Ministerul_
_pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat_ **:**
Domnule președinte,
Stimați parlamentari,
Bună ziua!
Numele meu este Ilan Laufer. Sunt secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Aș dori să vă acord câteva detalii referitoare la Programul Start-up Nation, program care este menit să stimuleze înființarea de noi societăți comerciale în România.
Condițiile pentru cei care doresc să aplice în cadrul acestui program Start-up Nation sunt foarte, foarte simple: trebuie să înființeze o societate comercială după data de 30 ianuarie 2017, să creeze un loc de muncă și să-l mențină pentru o perioadă de doi ani.
Ceea ce urmărim prin intermediul acestui program este înființarea de noi societăți comerciale și finanțarea a aproximativ 10.000 de noi societăți comerciale, anual, pentru o perioadă de 4 ani.
Bugetul pentru acest program este de un miliard șapte sute de milioane de lei și, în limita acestui buget, vom finanța cât mai multe societăți.
Vreau să vă mai spun ceva. Sunt modificări în acest program față de felul în care a fost el conceput inițial, în sensul în care condițiile de eligibilitate pentru cei care doresc să se apropie de zona de antreprenoriat au fost mult îmbunătățite față de condițiile inițiale ale programului, iar în acest moment avem o serie foarte mare de cheltuieli eligibile, pentru a permite celor care doresc să se apropie de zona de antreprenoriat condiții cât mai bune pentru a-și putea începe activitatea unei firme. Avem toate avizele până în acest moment.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.