Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Bogdan Olteanu
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat. Alte intervenții?
Nu sunt alte intervenții la dezbateri generale.
Nu există amendamente admise sau respinse la proiectele de la 26 și 28.
Cele două proiecte rămân la vot final, în ordine însă mai întâi 28 și după aceea 26, înțeleg. Cu rugămintea ca, ulterior, dacă se adoptă, să se trimită spre promulgare în această ordine.
Proiectul de lege propune, în principal, completarea Legii nr. 67 cu dispoziții care să reglementeze de o manieră nediscriminatorie în raport cu cetățenii români condițiile pe care cetățenii Uniunii Europene trebuie să le îndeplinească pentru a-și exercita dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale din România.
Cu alte cuvinte, așa cum cetățenii români pot fi aleși în consiliile locale și pot vota pe teritoriul unde se află, în Italia, în Spania ș.a.m.d., în mod similar și cetățenii statelor membre să poată fi aleși și să poată alege pe teritoriul României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.