Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Iulian Iancu
Discurs
## Stimați colegi,
La dezbateri generale am să vă spun câteva lucruri care cred că trebuie reținute de noi toți.
Suntem în situația în care timp de un an de zile, prin diverse tertipuri, ordonanța și-a produs efectul, iar efectele privind calitatea transportului călătorilor pe calea ferată din România le vedem cu toții astăzi.
A continuat procesul de degradare a transportului pe calea ferată pentru călători, așa, în măsura în care, în cursul anului trecut, am constatat cu toții că au avut loc întârzieri la transportul pe calea ferată de la două la nouă ore, că lucrările în zona căii ferate au fost tergiversate, nu au fost alocate sumele necesare, sunt în continuare restricții de viteză pentru transportul călătorilor pe calea ferată, sunt în continuare blocate sumele aferente lucrărilor de dezvoltare, în ce moment?, în momentul în care cu toții vedem ce blocaje sunt în traficul rutier. Observăm și în ziarele de astăzi câte accidente înregistrăm în traficul rutier, ce poluare înseamnă traficul rutier, care este gradul de emisii în momentul de față, și nivelul costurilor, ținând seama de prețul pe care-l atinge astăzi barilul de petrol, numai în ultimele 6 luni prețul combustibilului pentru transportul rutier a crescut cu 30%.
Iată o povară care în urma congestiilor și blocajelor în trafic se transferă la bugetul țării într-un procent de 0,5% din PIB. Nu ne putem permite acest lucru. Și, ca atare, politica, strategia pe zona de transport ar trebui să fie de transfer de pe rutier pe feroviar. Dar... care feroviar? Cel pe care îl avem astăzi în discuție, în condițiile în care la noi, în feroviar, se fură instalații, se fură linii electrice, se fură, practic, inclusiv dispozitive de frânare de la locomotive, de la vagoane.
Suntem într-o situație care ar trebui, măcar în urma dezbaterii de astăzi, să atenționeze Ministerul Transporturilor și Executivul, pentru a trage un semnal de alarmă și a interveni rapid în a fluidiza plățile pentru dezvoltarea activității în calea ferată românească.
Nu e de mirare că sindicatele astăzi se află în grevă, invocând toate aceste argumente. Practic, un management deficitar, o încărcare a costurilor, achiziții de echipamente ieftine la prețuri exorbitante, menținerea și plafonarea, iată, pe de o parte a salariilor, iar pe de altă parte creșterea costurilor către populație, respectiv creșterea costului biletelor la călători.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.