Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Valeriu Victor Boeriu
Discurs
Raport comun. Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru sănătate și familie au fost sesizate, spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
S-au primit avize favorabile din partea Consiliului Legislativ, din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților, precum și din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.
Inițiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea condițiilor în care pot fi prelevate probe biologice de la anumite categorii de persoane fizice sau din urmele biologice recoltate la locul comiterii unor infracțiuni, în vederea determinării profilului genetic.
În urma dezbaterilor și a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiilor, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.