Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2014
Declarații politice · retras
Fejér László Ődőn
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Primul lucru cu care am fost întâmpinat de către locuitorii din județul Covasna a fost problema despăgubirilor la depozite pentru cumpărarea Daciilor, întrebat fiind de ce se fac discriminări între cei care au depus la CEC și cei care au depus la BRD.
Cum nu sunt de acord cu niciun fel de discriminare, cum să accept o discriminare economică?
Așa am sesizat și am trimis o întrebare către Ministerul Finanțelor Publice, care a precizat că toate problemele se află în Parlament.
Astfel, am sesizat Comisia pentru buget, finanțe și bănci, unde am găsit înțelegere și, ajutat și de domnul Erdei, colegul meu de la UDMR, am reușit să obținem un raport pozitiv.
Pe acest considerent, UDMR-ul propune pentru acceptare și va vota pentru această inițiativă legislativă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.