Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat. Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
În continuare, ne vom referi la întrebarea pe care domnii deputați Adrian Năstase și Marian Neacșu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, au adresat-o Ministerului Mediului și Pădurilor referitoare la demiterea directorului filialei „Romsilva” Ialomița.
Înțeleg că între părți s-a convenit să se trimită răspunsul în scris, și părțile au acceptat această modalitate.
Doamna deputat Niculescu-Mizil Oana, din partea aceluiași grup parlamentar, a adresat o întrebare Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului referitoare la protestele cadrelor didactice împotriva Legii educației.
Lipsește și doamna deputat, lipsește și secretarul de stat. În consecință, amânăm pentru ședința următoare prezentarea răspunsului.
La întrebările adresate ministrului sănătății de către doamna deputat Tușa Adriana Diana și domnul deputat Nicolăescu Eugen Gheorghe se solicită, din partea Ministerului Sănătății, amânarea prezentării răspunsurilor pentru următoarea ședință. Solicitare acceptată.
Rugăm stafful tehnic să comunice ministerului că data viitoare nu mai poate beneficia de o asemenea atitudine.
Acum, stimați colegi, ne vom opri asupra interpelărilor pe care dumneavoastră doriți să le adresați membrilor Guvernului.
Am să citesc în ordinea în care Secretariatul tehnic mi-a prezentat lista de deputați.
Cei care sunteți prezenți în sală și doriți să le prezentați, am să vă ofer această posibilitate cu deosebită plăcere. Maria Eugenia Barna, șase interpelări. Doamnă deputat, o să vă rog să prezentați una pe scurt, și cinci, restul, să le depuneți în scris la Secretariatul Camerei Deputaților.
Aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.