Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2009
procedural · respins
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Tocmai pentru a sublinia și a mă alătura punctului de vedere al domnului senator Günthner, exprimat mai înainte, vin și justific această tendință de a mări numărul beneficiarilor pe această lege, domnul inițiator dorind să-i introducă în categoria beneficiarilor pe toți aceia care au lucrat în unitățile speciale de marină și geniu, din zona interioară, pentru dragarea minelor din apele teritoriale, curățarea teritoriului de mine și dezamorsarea proiectilelor până la 31 decembrie 1962, deci mult după perioada încheierii celui de Al Doilea Război Mondial.
Guvernul, evident, nu susține un asemenea punct de vedere și consideră că măsura nu poate fi acceptată, inclusiv din punct de vedere financiar, motiv pentru care vă rugăm să respingeți această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.