Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2010
Informare · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din regulament, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizele negative de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru sănătate și familie, avizul favorabil de la Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările ulterioare, în sensul acordării concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, precum și stimulentului lunar pentru fiecare copil aflat în îngrijirea părinților firești sau, după caz, în îngrijirea persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de ordonanță pentru acordarea acestor drepturi pentru toți copiii, și nu doar pentru primele trei nașteri sau pentru primii trei copii.
În textul inițial, propunerea legislativă prevedea asigurarea posibilității transmiterii la cerere a drepturilor prevăzute de această ordonanță de urgență, de la părinți către bunicii materni sau paterni, aceste prevederi fiind însă eliminate la solicitarea inițiatorilor.
Comisia propune plenului Camerei aprobarea propunerii legislative cu amendamente, în vederea instituirii unui tratament nediscriminatoriu între persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de ordonanța de urgență, indiferent de numărul copiilor.
Propunerea face parte din categoria legilor organice.
La lucrările comisiei au participat 20 de deputați.
- Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi pentru și
- 5 abțineri.
- Propunerea a fost respinsă de Senat în ședința din
- 23 septembrie.
Suntem Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.