Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2015
procedural · respins
Octavian Motoc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
18,1% din elevii din România care termină gimnaziul nu-și pot permite să meargă mai departe să continue școala, cei mai mulți din motive financiare.
România este urmată, între țările Uniunii Europene, doar de Malta și Spania, care au niște cifre de peste 20% în privința acestui tip de abandon școlar.
În aceste condiții, cunoașteți foarte bine că avem circa 138.000 de elevi care sunt nevoiți să meargă în alte localități decât cele de reședință pentru a-și face studiile. La momentul acesta, statul român nu a găsit că este necesar să acopere abonamentele în proporție de 100%, abonamentele de transport ale acestor elevi, ci doar într-o anumită proporție, determinându-i și pe alții să renunțe la a-și mai continua studiile.
## Stimați colegi,
Economia României pare să duduie, din câte ne explică prim-ministrul, care în fiecare zi mai mărește niște salarii, într-un domeniu sau altul. Eu cred că a venit momentul să ne îndreptăm privirea și către acești 138.000 de elevi.
Eu cred că niciunul dintre transportatorii utilizați pentru acest serviciu de elevii aceștia nu este atât de cinic încât să încerce să se îmbogățească pe seama acestor amărâți de elevi, care nu fac altceva decât să încerce să ajungă la școală. Efortul financiar este unul foarte mic în raport cu beneficiile pe care acest lucru le-ar aduce.
Eu vă aduc aminte de faptul că, în câțiva ani, învățământul liceal va fi unul obligatoriu prin lege și să vedem atunci ce va face statul român, când va vedea că nivelul de abandon școlar va fi, poate, la nivelul cel mai ridicat din Europa.
Vă mulțumesc.
Și v-aș ruga să votați pentru acest proiect de lege pe care noi, Grupul parlamentar liberal, îl susținem.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.