Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Răzvan Teohari Vulcănescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Acordarea asistenței medicale publice de urgență la toate nivelurile ei este o datorie a statului și nu poate avea un scop comercial. Prevederile cuprinse în inițiativa legislativă propun condiționarea serviciilor medicale de urgență de plăți directe ale pacienților, fapt ce nu poate fi acceptat. De altfel, Ministerul Sănătății a militat împotriva introducerii coplății pentru serviciile de urgență încă de la inițierea demersurilor privind implementarea acestui mecanism.
Considerăm că soluționarea problemele generate de alcoolism și consumul de droguri poate fi abordată prin măsuri preventive și de educație sanitară, și nu prin limitarea financiară a accesului la serviciile de urgență.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.