Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Constantin Valeca
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Actualul proiect de lege vine să reglementeze niște lacune din actuala lege, pentru că am avut o situație în județul Argeș – și nu numai –, prin faptul că licitațiile pe trasee sunt o dată la patru ani, se fac drumuri noi în județe, se dărâmă un pod, nu se mai poate trece pe acolo și atunci toată circulația înăuntrul județului este blocată. Totodată, sunt UAT-uri care au luat decizii de „pe aici nu se trece”.
Actuala legislație prevede faptul că și consiliile județene – un punct important – pot scoate la licitație trasee, astfel încât în cadrul unui județean, intrajudețean, să poată fi asigurat transportul călătorilor și al locuitorilor, până la urmă, acolo unde ei au nevoie.
De aceea, Grupul PSD va susține proiectul de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.