Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Varujan Pambuccian
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Acum, ce să spun? Eu mă bucur că antevorbitorul meu îi consideră pe unguri de-ai casei, așa că... S-a uitat la noi când a spus de 18... Noi reprezentăm 19 minorități, pentru că cehii și slovacii sunt reprezentați de colegul meu, de domnul Furic, și mai există a 20-a, „care îi și întrece”, cum spune poetul, adică cea maghiară. Deci sunt 20 de minorități în România.
Pe de altă parte, sigur că noi știm cu toții foarte bine limba română. Cred că prezența mea și a domnului Ganț în prima bancă a supărat multă lume, din punctul acesta de vedere, atunci când trebuia să ascultăm foarte multe triluri, cu erori gramaticale, din banca în care stăm, și să le comentăm.
Nu acesta este însă subiectul. Subiectul este unul singur: noi vom vota această lege, cu condiția ca amendamentul propus de UDMR, care acum figurează la „amendamente respinse”, să treacă. Și asta e tot!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.