Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 octombrie 2010
Informare · adoptat
Gheorghe Bîrlea
Discurs
## Distinși colegi,
În anul 2000 eram prefectul județului Maramureș și mi-a fost dat să gestionez o gravă criză ecologică în urma accidentului de la Societatea Comercială „Aurul” din Baia Mare. Este greu să vă spun acum, în câteva cuvinte, ce consecințe deosebite a produs acel accident pe plan național, dar mai ales printr-o exploatare mediatică cu totul excepțională.
Eu îi sunt recunoscător domnului ministru pentru faptul că a venit și ne-a informat cu privire la problemele acestui accident, așa cum este el acum în analiza Ministerului Mediului și Pădurilor și a Guvernului României.
Salut și ajutorul pe care îl oferim, dar în același timp aș propune, pentru liniștirea cel puțin a populației din zonele cu potențial afectate, ca Ministerul Mediului și Pădurilor, prin biroul de presă, să scoată câte un buletin, care să fie difuzat în presă de fiecare dată, cu concluziile pe care le formulează autoritățile calificate în acest domeniu. Ar fi un foarte bun exemplu că noi gestionăm cu multă atenție și monitorizăm efectele asupra mediului, așa cum se privesc și de la nivelul
Comisiei Europene, dar și în ceea ce privește zonele limitrofe sau posibil afectate din România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.