Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte al Senatului.
Noi, la nivelul Comisiei pentru politică externă, fără să avem competența de fond, evident, și respectând atributul colegilor care se ocupă de aceste aspecte, ne-am uitat din alt punct de vedere asupra proiectului de lege menționat și am adoptat, cu majoritate de voturi, un aviz negativ.
Ca să citez un coleg liberal, care făcea referire la un coleg social-democrat, ne-am uitat asupra condiționalităților acestui acord și din expunerea de motive vă pot cita pe scurt faptul că, citez: „Acordarea acestui împrumut a fost condiționată de luarea unor măsuri care se circumscriu programului de reformă al Guvernului în sectoarele: managementul finanțelor publice, protecției și asistenței sociale, inclusiv al pensiilor, educației, sănătății și celui financiar.” Între altele, măsurile preconizate și deci care au condiționat acordarea acestui împrumut s-au referit la, citez: „o strategie de raționalizare a spitalelor”, la „elaborarea unui document tehnic” și așa mai departe.
Revenind la discuția pe care voiam să o declanșez, modul în care a fost privită această strategie de raționalizare a spitalelor, de exemplu, a fost diferit între putere și opoziție și la nivelul opiniei publice. De exemplu, în expunerea de motive, când se face referire la impactul socioeconomic al proiectului de act normativ, se spune: „Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”, ceea ce mie mi se pare remarcabil, dacă ne referim doar la spitale.
Sunt și alte puncte pentru care noi, la nivelul Comisiei pentru politică externă, ca să citez iarăși un coleg liberal, care făcea referire la un coleg social-democrat, am decis să nu votăm acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.