Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Informare · respins
Ion Marcel Vela
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Asistăm la o polemică, o contradicție, de fapt, între Guvern și parlamentari, inclusiv parlamentarii care susțin Guvernul, ceea ce este, de fapt, nu o contradicție, este o dovadă că acest Guvern a început să fie paralel cu coaliția care îl susține.
Felicit inițiatorii pentru că dau posibilitatea și tinerilor, și autorităților locale să decidă așa cum cred de cuviință pentru a ajuta tinerii.
Rog totuși, în final, Guvernul ca, pe viitor, reprezentanții care vin aici să susțină un punct de vedere al Guvernului să se documenteze mai bine, să aibă un dialog cu comisiile mult mai amplu, astfel încât, aici, când ajungem să dezbatem o lege, să fie spre binele oamenilor.
Vă mulțumesc.
Partidul Național Liberal va susține această inițiativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.