Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2015
other · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am ascultat cu oarecare surprindere discuțiile la această lege.
Un singur argument: Comisia economică a discutat până acum absolut toate propunerile și toate reglementările legate de ASF. Nu știu din ce cauză noi nu am fost cuprinși de către Biroul permanent, nici pentru raport, nici pentru aviz măcar.
Nu am calitatea de lider de grup, dar, iertați-mă, cred că este o lipsă importantă, ținând cont de ceea ce se întâmplă în spațiul real, de ceea ce s-a întâmplat în această aulă, ca o lege cu o asemenea importanță să treacă fără avizul Comisiei economice și să ajungă în plen.
Dacă conducerea grupului consideră, eu susțin o asemenea părere, pentru că observați câte discuții avem. Ca să trecem cele două ordonanțe de organizare a ASF-ului ne-a luat mai mult de... nu mai spun, că număr luni! Și nu cred că e cazul să ne repezim cu această chestiune care, iertați-mă, va crea multă discuție.
N-are importanță că suntem noi Cameră... Observați luările de cuvânt ale colegilor din toate... din tot arcul parlamentar. Nu știm exact despre ce e vorba, nu se răspunde la întrebări, că nu au de unde să ne răspundă, nu e problema ASF-ului, e problema finanțelor.
Noi am mai avut experiențe cu fonduri din astea fantomă, care, așa, au apărut... cum zicea domnul ministru Gerea, cum e conducta aia de gaze: „Ba vine... trece pe lângă noi. Ba vine... trece pe lângă noi! Ba vine... și o ia în altă parte. Ba, dispare...”
Nu știu, cred că trebuie puțină analiză. Nu-mi dau seama cât de urgentă e, oricum, nu prinde la Cameră această...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.